29 apr. 2016

Lectii de viata sau din istorie

Saptamana asta am decis sa fac multe lucruri: sa pregatesc sarbatorile cu ceva chef de viata asa ca am zis sa depasesc un pic hotarele Bucurestiului si sa ma aventurez in cautat de locatii pentru filmare. Mi-a placut aventura si am gustat din plin fiecare norisor, pom, fir de iarba, soare sau ploaie. A fost un drum pe campuri, campii si printre verdeturile imprejmuitoare ale Bucurestiului. Mi-a placut faptul ca am provocat picioarele si masinuta sa strabata mult verde. Am investigat locuri frumoase. M-am intalnit cu cateva situatii de viata: un cal care se tavalea fericit in iarba, doua cupluri de berze ce pregateau noua generatie, o broasca testoasa care traversa linistita un drum comunal, rate salbatice jucause care fugeau din calea mea sau o rata care s-a ascuns de mine sub apa, pauni galagiosi, alte berze, alte rate si cateva animale domestice uitate la capat de sat. Si cum eram eu fascinata de linistea gastelor, ratelor si oilor aflate pe maidan la pascut, m-am impotmolit in noroi. Asta fix in plina campie. Am simtit adrenalina caci eram singura cu masinuta mea mica la capatul drumului si noroiul neprietenos nu se lasa sub impulsul rotii. Am cautat prin portbagaj dupa lopata pe care o uitasem acasa. Am gasit doar o bata de cricket pe care un bun prieten mi-o adusese cadou pentru un fan al sportului, dar acesta nu a putut sa o duca la bagaj si astfel a ramas pe meleaguri neaose. A aparut un domn dintr-o minoritate blamata in Romania. A fost foarte binevoitor. Curand au mai aparut inca trei si uite asa m-au ajutat sa ma scoata din noroi. Am reusit sa nu distrug masina si sa imi vad de drum mai departe. 
Locatia se afla la Calugareni. Un loc despre care am invatat la orele de istorie si care mi-ar fi placut sa fie cumva si pe waze-ul meu marcat drept drum cu probleme istorice: si turcii au luat bataie in valea aceea. Doar ca valea te atrage al naibii de puternic cu verdele ei. Nu am scos telefonul sa fac poze caci mi s-a facut un pic teama. I-am recompensat pe domnii cu ceva bani pentru efortul depus si nu imi pare rau, apoi am plecat mai departe. Au fost foarte draguti sau poate usor amuzati de domnisoara pierduta in camp cu masina ei nepregatita pentru coclauri si totusi purtatoare a unei bate de cricket in portbagaj. Poza e facuta peste drum caci m-am gandit sa nu ma aventurez din nou nici macar cu picioarele sa fac poze... erau oi deci undeva trebuia sa fie si un caine. Teama de caini, de etnii si ce mai inventam noi iti taie pofta de natura... Cred ca de aceea ajungem sa fim atat de rupti de realitate: temerile ne ajuta. 
Si da, istoria ajuta sa nu te impotmolesti in noroaiele in care au mai fost si altii. 

16 apr. 2016

Inceput de zi

Inca una din acele zile care incep asa cum imi place mie: povesti cu prieteni in locuri insorite si totul intr-o zi lucratoare.
Urma sa ma vad cu un prieten si am ales un loc unde mai fusesem o singura data. Era ascuns pe o straduta unde cu greu gasesti loc de parcare, dar iata ca in dimineata asta aveau si locuri libere in fata.  Eu am decis totusi sa imi las masina pe straduta paralela si sa o iau la plimbare printre casele frumoase din Floreasca. Am ajuns la locul cu pricina si m-a intampinat cu "Buna Dimineata!" o voce cu accent usor italienesc de undeva de la o masa indepartata. Zambetul acela face tot soarele sa rasara si sa te simti extrem de increzatoare. Nu conteaza daca stii acea persoana sau daca tocmai si-a rupt din timpul sau pentru a-ti starni un zambet. M-am asezat la masa si mi-am luat o ciocolata calda. Mese mici, atmosfera prietenoasa si impreuna cu diversitatea culturala pot spune ca este un loc unde revii cu drag.  
Apoi au inceput povestile si de acolo puteam sa fim oriunde caci am uitat de tot. Dar era acel gen de conversatie care iti porneste motoarele cu descarcat de idei, explorat de initiative si planuri de viitor din culturi diferite. 
Asa ar trebui sa inceapa toate diminetile. Cu o cafea, ciocolata calda, ceai baute la povesti cu oameni frumosi si diversitatea culturala impartasita la maxim. 
Locul era Grano, iar discutiile au fost despre Cricket, despre educatie si despre religie. Toate astea pot fi atat de usor explorate incat incep sa cred ca noi nu stim sa facem cumva diminetile mai frumoase.  Mi-as dori sa incep orice dimineata de munca la un ceai cu un prieten drag si sa imi expun ideile noi pentru ca apoi sa ma intorc la munca unde sa pun in actiune planurile. 

15 apr. 2016

Educatia a continuat prin filme



Imi aduc aminte si acum prima data cand mama mi-a explicat cu un calm absolut si foarte ferma ca sunt suficient de mare si trebuie sa raman singura acasa pentru ca la gradinita este inchis, iar ea trebuie sa plece la munca. Si cum era undeva prin noiembrie ploios si intunecat afara, mama a plecat incuind usa cu grija dupa ea, iar eu am ramas in sufrageria luminata artificial cu toate jucariile mele, restul casei fiind in bezna. Imi era teama sa depasesc teritoriul luminat si cumva imi oferea confort lumina lustrei. Mi-a spus oricum sa nu deschid daca suna cineva la usa. Am stat atat de lipita de sufragerie incat nici cartea pe care o uitasem in dormitorul meu nu am putut sa ma duc sa o iau. Si cand mama s-a intors mai repede acasa pentru ca ma verifica pe mine si a sunat la usa, am incremenit. Nu stiam ca e ea, ceasul nu arata ora la care ajungea ea si soneria suna. Ce sa fac acum? M-am furisat prin intuneric pana la usa, nu am deschis, nu am rasuflat  si am asteptat cuminte. Asta a fost atunci, pe vremuri, niste vremuri controlate puternic si cand parea ceva mai sigur sa iti trimiti copilul cu cheia de gat. 
Dupa '89 s-au inmultit posturile tv si a aparut televiziunea prin cablu. Circulau si casetele video cu filme de inchiriat si puteai sa iei sa vizionezi acasa cele mai noi productii americane piratate si traduse de Irina Margareta Nistor. Era un rai pentru mine care iubeam filmele. Si am vazut "Singur acasa". Prima impresie asupra lui a fost ca e un film de groaza, dar am avut incredere sa ma uit la el dincolo de generic si m-am amuzat. Muzica fusese de vina. Crease un orizont de asteptare gresit. Am invatat din el ca nu e cazul sa interactionez cu strainii, ca acestia pot fi periculosi si ca e bine sa judec si singura anumite intamplari simple. Ce-i drept, as fi murit de spaima daca as fi ramas singura acasa precum Kevin, dar m-a amuzat povestea si am invatat ceva bun. 
La scurt timp dupa, cand plimbam cainele la pranz, m-a abordat un domn pe care cainele il tot latra. Bobita era un pekinez care nu impresiona prin statura, tocmai de aceea domnul nu a fost impresionat de vociferarea cainelui. Vroia sa stie unde este Stadionul National. Eu foarte binevoitoare i-am aratat directia, caci nu stiam decat ca este in acea directie. Nu vazusem stadionul niciodata. Si vazand ca vreau sa plec domnul a insistat sa ma invite la o prajitura. Si atunci mi s-a parut ca trebuie sa plec si sa inchei discutia cat mai repede. M-am gandit chiar ca daca ma urmareste nu am mari sanse sa scap de el prin spatele blocului, mai bine o iau prin fata, pe sosea unde trec mereu multi oameni si multe masini. Ok, paranoia din filmele americane, as spune acum. 
Apoi a inceput moda stirilor cu copii disparuti. Mama era cea mai ingrijorata. Eu nu aveam cum sa inteleg la vremea aceea de ce ma controleaza mereu. Astazi inteleg si ce se intampla in perioada aceea si ce trecea prin mintea mamei. Peste inca ceva ani pe MTV a aparut un mare hit: Runaway train. Acesta a fost primul videoclip manifest al unei campanii sociale. Copiii dispar de acasa si de buna voie printr-o decizie gresita si grabita de un eveniment pe care nu il inteleg in intregime. Recunosc ca eu am trait mereu cu rucsacul pregatit sa plec in orice moment. Nu stiu daca vroiam sa fug de acasa intrucat imi iubeam prea mult casa si camera mea, dar stiu ca imi placea sa am toate lucrurile importante cu mine. In caz de ceva, de orice, ma trezeam, il insfacam si plecam. Nu au fost astfel de situatii niciodata si singurul eveniment catastrofal a fost un cutremur slab de pe la inceputul anilor '90, dar cred ca imi placea sa fiu mereu pregatita. 
Si cu acest videoclip am realizat eu ca nu e chiar asa distractiv sa pleci de acasa la o varsta prea frageda caci exista pericole, nu ai bani si nu gasesti asa usor de munca si in conditii decente. Am decis ca e vremea sa despachetez rucsacul, caci orice s-ar intampla mama si tata sunt mereu langa mine. 
Acum realizez ca oricat de slaba ar fi cultura americana aceste cateva episoade m-au format pe mine ca om si incet-incet am invatat sa decid ce e bine pentru mine. Am vazut si filme europene, dar din ele am invatat despre crime, violuri, prostitutie, coruptie si dragoste intr-un mod pe care pana si ochii mei de copil o judeca drept prost interpretata. Am revenit mereu la filmele americane. Astazi recunosc ca exista filme europene foarte bune cu subiecte dure si reale, dar daca ma gandesc de unde poti invata ceva, revin la diversitatea vasta a celor americane. 
Si ciudat este ca noi avem o literatura atat de bogata de carti pentru copii in Europa. Ecranizarile continua sa aiba insa o imagine dura care iti lasa un gust amar si uiti de invatatura din spatele povestii. Retii doar scarba pe care ti-o provoaca imagini fara culori frumoase, cu personaje sarace, murdare si uiti de optimismul luptei unui copil pentru ideile sale nastrusnice. 
Ma bucur sa fiu european si ma bucur ca in orasul meu mai exista inca resturi de vremuri trecute, chiar si intre noile magazine, strazi asfaltate si parcari marcate. Poza e facuta intr-o zona care era pe vremuri plina de fabrici si uzine, iar astazi e plina de blocuri si supermarketuri. Cred ca mai trebuie punctate lectii de istorie prin Europa in educatia noastra. 

14 apr. 2016

Dacia noastra veche

Astazi am asistat a doua ora la interval de o luna la un incident care m-a speriat la fel de mult ca prima data: o Dacie veche a inceput sa scoata fum gros in miezul zilei in traficul Bucurestean. Soferul a tras de volan si a intrat in stalpisorii ce delimiteaza linia de tramvai de restul traficului. Transporta termopane si avea inscriptionat pe masina o firma si un numar de telefon. Poate ca domnul era angajat sau poate ca era chiar patronul, oricum ar fi conducea, o masina mai veche de 15 ani si in care evident nu investise de mult niste bani. Oare avea ITP-ul? S-a dat jos din masina usor panicat si si-a aruncat tigara pe jos stingand-o cu piciorul. Apoi pe langa el au trecut doi politisti cu motocicleta, dar niciunul nu a oprit. Ma gandesc ca noi astia care eram in trafic puteam sari cu un extinctor doar, dar ce se intamplase cu masina nu ma pricepeam nici eu si nici cei de langa mine. Oricum cu toata preocuparea asta legata de telefoane, cred ca eram singura care sesizase incidentul. Am trecut mai departe sub indemnul culorii verde a semaforului. Mai departe m-am intalnit cu inca 2 echipaje de politie si stateau la coltul strazii linistiti. Sunt curioasa daca nici de data asta nu a aparut nimic la stiri. 
Data trecuta am iesit pe breteaua paralela cu bulevardul Aviatorilor si m-am blocat in trafic. Ciudat mi s-a parut ca pe Aviatorilor nu erau masini si uitandu-ma in urma, am vazut o masina veche Dacia scotand mult fum. Atunci m-am dat si eu jos din masina sa vad ce se intampla in fata noastra. Un sofer pe breteaua de o singura banda coborase sa dea o mana de ajutor cu un extinctor. Evident domnul cu Dacia nu avea in masina nici extinctor. Ma intreb daca ITP-ul il avea. Si am cerut si eu explicatii soferului din fata despre cum isi imagineaza ei ca este inteligent sa ramanem toti blocati acolo si in cazul unei explozii sa ramanem victime sigure. Atunci s-au miscat si ei si au renuntat la a mai fi gura-casca. Seara am asteptat sa vad ceva la stiri. Nu am vazut. 
In continuare la stiri se dau informatii despre romanii care adora masinile second hand. Sunt convinsa ca multi ar putea sa isi ia prin programul rabla si un credit o masina noua, dar romanul are si aceasta parte delasatoare. Si asta ne omoara cel mai des. Acest "lasa-ma sa te las", acest "las-o ma ca merge si asa", aceasta ignorare a problemelor pe langa  care trecem sau acest "gura-casca" si apoi lectia ramane tot neinvatata. De fiecare data asteptam fatidicul "ghinion" sa expliciteze indolenta, nepasarea si lacomia. 


6 apr. 2016

Ziua de arta

Astazi a fost ziua de muzeu. Nu pentru ca e miercuri sau pentru ca era o expozitie anume, ci pentru ca am ales o activitate culturala impreuna cu doua colege. A fost un experiment frumos. Am vizitat galeria de arta internationala. Majoritatea picturilor provine din colectia regelui Carol I. Muzeul are acum si ceva explicatii pentru fiecare lucrare expusa ceea ce dovedeste o dorinta de atragere a mai multor vizitatori din diferite zone. Am intalnit un grup de elevi care venisera cu profesorii sa viziteze muzeul si mi-a placut ca au stat toti organizati frumos in grup pe bancuta asteptand sa intre. Am vazut si mame cu copii mici care venisera sa viziteze si mi-am dat seama ca dincolo de incapacitatea celui mic de a intelege arta macar pe mama o admir pentru alegere. Alternativa ar fi fost supermarketul sau mall-ul.

Dar sa revenim la arta: scoala italiana, franceza si germana. Admir in continuare scoala italiana. Am sesizat de data asta si abdomenele frumos conturate ale micilor copii reprezentati. Scoala germana ramane cu niste figuri androgine ca sa nu le numesc de-a dreptul masculine indiferent de reprezentare. Scoala franceza si femeile care apar cumva neclare - piele alba complet si fara volumetrii - sani mici, burta revarsata si pe solduri, coapse bogate in carnita. Astea ar fi ideile pe scurt rezultate din vizita de astazi. 
Si cea mai importanta concluzie a zilei a fost ca pe vremea aceea femeile din familiile bune se prezentau la pictor cu parul gata aranjat. Nu stiu daca existau stilisti de haine, par sau machiaj pe vremea aceea, dar femeile aratau impecabil. Apreciez vremurile alea, dar mi se pare mai frumoasa perioada noastra de acum cand vedem fresce naturale de viata. 
Au fost 2 ore de Palat Regal - un spatiu care o sa sustin din nou ca nu este potrivit expozitiilor din perspectiva scopului lui arhitectural si lipsei unei perspective expozitionale (lumina deranjanta astfel incat foarte multe lucrari nu pot fi vazute integral bine din niciun punct, avand zone de lumina puternica reflectata in ele).
Si ajunsa acasa dupa o lunga plimbare pe jos vad iarasi la televizor despre o nebunie americana - conopida mov. Cica e ultima gaselnita cu dublu anti-oxidanti. 
Ai nevoie sa inveti ceva mai mult ca sa iti dai seama ca nu e normal sau natural?
Da, sunt adepta ca incet-incet trebuie sa iti imunizezi viata adoptand mancarurile nesanatoase, dar chiar in halul asta nu cred ca e cazul sa testam toate alimentele modificate genetic. 

Traiasca spiritul european! Si sa nu uitam de moda frumusetii naturale pe care o incercam acum la nivel european. 


Orasul si copilaria

In clasele primare scoala cu toate schimbarile pe care le-am trait am pasit pe aceeasi cale spre sau dinspre scoala de cartier. Apoi a venit mama la mine si mi-a facut o promisiune ca voi merge cu ea in fiecare zi spre si dinspre scoala. Nu am prea inteles eu atunci exact despre ce e vorba, dar am zis ca totul e perfect daca e mama langa mine. Am inceput noua scoala, care era de fapt liceu si am intalnit oameni care povesteau despre alte zone ale bucurestiului. Wow! Stai asa, adica exista si mai mult decat cele 7 statii si 10 minute de mers pe jos? Trebuie sa cunosc. Si m-am aventurat eu ici si colo dupa ce i-am spus mamei ca sunt mare si am retinut cu ce vin pana acasa. Ciudat este ca toata aventura s-a mentinut in raza sectorului 2. Cumva fara sa imi dau seama cele mai frumoase locuri erau aici. Sau poate tot mama stiuse sa imi prezinte punctele de atractie din zona.
Oricum ar fi fost recunosc ca singurele mijloace de transport in comun pe care le stiu sunt 5/55, 14, 69, 85, 86, 90, 330, 335. Noroc ca acum m-am mutat pe raza troleului 90 si vad locuri noi si frumoase din alte zone. Trist este ca acum folosesc prea mult masina personala. Bine este ca si google ma ajuta cand aleg sa merg pe jos.


4 apr. 2016

Telefonul, sufletul meu pereche


Ati observat cat de ciudat este ca acum indiferent ce faci esti cu telefonul in mana? Daca il uiti acasa sau il lasi in alta parte decat locul unde se afla persoana ta, este grav. Este ceva in neregula cu tine. Mi-am dat seama de obsesie cand, fiind in dus, ma uitam din cand in cand sa vad daca mai este la locul lui si daca e totul ok. E o obsesie destul de periculoasa si neprietenoasa. Adica pana acum aveam timpul meu, acum sunt sclavul acestui instrument. El ma tine mereu ocupata si imi da mereu activitati, chiar si atunci cand ar trebui sa stau sa ma bucur de soare, cer, nori, flori, copaci, ciripit. Daca stau mai bine sa ma gandesc l-as putea considera sufletul meu pereche. Vede tot, stie tot, este pretutindeni cu mine. Ce sa mai! Adjudecat! Acum ca mi-am dat seama ar trebui sa gasesc ce ar putea inlocui jocurile, retelele de socializare si pozele. Cu telefonul ma descurc. A, si sa nu uitam gps-ul. 
Stiati de cate device-uri aveam nevoie cand nu exista telefonul inteligent? Pai hai sa le enumeram: walkman/mp3 player, gps, aparat foto. Si nu exista socializarea virtuala. Stateam din cand in cand la mese cu prietenii si spuneam rapid povestile patite peste saptamana. Acum toti socializam si ne bucuram de atentia dorita pe facebook hic et nunc (aici si acum). Acum toti folosim gps-ul si ne bucuram de drumuri libere sau rapide. Intotdeauna ne grabim undeva. Chiar si atunci cand mergem la cumparaturi, la picnic sau in parc. Totul este contra un cronometru pe care il auzim cum ticaie. A, am uitat sa pun ceasul desteptator. Apropo de asta, am cumparat un ceas desteptator nou si se pare ca nu mai stiu sa folosesc asa ceva caci de 3 zile tot sper sa sune la 9:00 dimineata si el nimic. L-am intors pe toate partile, dar cred ca nu mai stiu combinatia de taste. Acum totul trebuie sa fie touch screen. Altfel se pare ca nu stim sa le folosim. 
Pana si DEX-ul pe care il avea toata lumea in casa este un lucru din trecut. Acum avem dexonline.ro si foarte bine facem. Un produs folositor si la indemana oricui. Oricui are un telefon destept, un latpop sau computer personal cu conexiune la internet. 
Saptamana asta mi-am propus sa imi respect timpul meu cu ceva mai putin telefon pe langa mine, o carte de citit care sa imi arate cate mai am de invatat din metoda veche si cu ceasul desteptator cel nou, pe stil vechi. Sa vedem cat rezist tentatiei. 





Imagindirector