27 ian. 2015

Optiuni si alegeri

Forme... Avem feluri diferite de abordare... Si exprimare... De aceea si hainele care ne acopera goliciunea par sa spuna multe prin forma pe care o alegem. Desi moda s-a schimbat destul de mult in secolul 20, femeile continua sa poarte ceea ce se cheama generic "fusta". Are forma unui trunchi de con si oricati creatori de moda ar exista pe planeta, ramane redusa la aceeasi forma.

Barbatii poarta pantaloni astazi. Dar in antichitate si pentru ei exista o bucata de material care intr-o forma de rochie le acoperea goliciunea. Si undeva pe drum au descoperit ca o pereche de maneci le acopera nuditatea mai bine. La ei cred ca stilul s-a schimbat cel mai putin de la aparatia pantalonilor intrucat orice ar face, fie iarna sau vara, pantalonul lung ramane elegant.

Si femeile nu au imbratisat asa rapid aceasta optiune. Poate pentru ca societatea a decis ca barbatilor sa li se permita doar sa poarte aceasta inventie. Si ele s-au conformat in multiple dantelute, perlute si alte zorzoane pe rochite, bluzite, fustite. 

Apoi li s-a permis sa voteze si cumva li s-a dat liber si la pantaloni. De data asta ai lor... :)

Dar barbatii nu au imbratisat si ei aceasta tendinta noua. Au aparut pantalonii cu turul lasat si l-au imbratisat deci nu i-as acuza chiar de conservatorism.

Si totusi... rochiile si fustitele raman ale femeilor...





26 ian. 2015

Mostenire sau nu

Mi-am achizitionat un nou telefon cu aceasta dracovenie de inventie numita amprenta digitala. Incerc sa il setez, dar ma loveste un gand, oare daca se intampla ceva cu mine, nu ar fi mai bine sa las si optiunea de cod. Gandul era bun, dar a fost intampinat de o intrebare mai mult decat pertinenta: daca se intampla ceva cu tine, ce rost mai are telefonul?
Si aceasta intrebare m-a facut sa ma gandesc ca de fapt unii dintre noi inca gandesc lucrurile ca fiind facute sa reziste. Eu sunt unii dintre aceia care cred in rezistenta lucrurilor.
Altii s-au adaptat si isi dau seama ca totul este perisabil. Perisabilitatea ne ajuta sa trecem foarte repede mai departe cand am pierdut un obiect. Cumva extrapolam asta si spre oameni. Astfel reusim sa trecem mai departe intr-un labirint care ne mentine mereu ocupati si ne face sa simtim tot mai putin.
In acest vacarm al consumerismului cred inca in puterea obiectelor cu valoare pentru cel care si le-a dorit. Nu cred in mostenire sau in obiecte lasate mostenire caci cumva singura mostenire este amintirea dorintei noastre si succesul implinirii acelei dorinte. Astfel obiectul devine trofeul nostru in societatea consumerista, in lipsa de atentie, si e bucuria minora ridicata la rang major pentru ca inca dorim. Altfel obiectul ar fi rod al invidiei si dorintei in gradina vecina.
Sa ma apuc deci de lista mea de dorinte pentru copilul din mine...
Sa zambim caci consumerismul ne ofera si dorinta si implinire si renuntare intr-un trofeu atat de mic si nesemnificativ precum obiectul dorintei noastre.

Imagindirector