Spatiu si casa

Am ascultat astazi in drum spre munca o emisiune in care se povestea despre spatiul pe care il are fiecare dintre noi si cum traim cel mai inghesuit din Europa in Romania. Si sunau tot felul de oameni care povesteau despre cum si-au dobandit independenta de familie platind o chirie si ca se simt mult mai bine asa.
Eu am trait in 3 camere cu cei 2 parinti ai mei si am simtit de multe ori ca nu am loc in casa... Am fost mereu crescuta cu dorinta de a avea totul al meu fara sa fiu nevoita sa depind de cineva si fara sa imi doresc sa schimb ceva si sa nu pot. Si astfel ca am trait o perioada buna dupa terminarea facultatii cu ai mei in casa pana cand am reusit sa ma rup de ei si sa locuiesc singura in propria mea casuta. Si inca de mica am avut cumva un vis de a avea mereu cu mine obiectele importante. Cumva mi-am dorit mereu sa fiu gata si sa am cu mine tot ce imi trebuie. Adica cum? Adica un rucsac in care sa imi incapa tot ce am nevoie, ce imi place si ce imi trebuie. Am realizat repede ca nevoile noastre cresc cu anii si ca ne dorim tot mai multe si cumva rucsacul devine neincapator. Imi place si acum sa duc in spate un rucsac. Sunt mare iubitoare de rucsaci si imi place sa ii umplu cu lucrurile dragi mie. Si totusi casa a ajuns sa devina din ce in ce mai neincapatoare. E foarte greu sa pun pe hartie cat de multe lucruri gasesc importante si vitale. E foarte greu sa ma organizez si cu ele dupa mine. Tocmai de aceea gasesc mereu ca imi trebuie un rucsac nou si compartimente cat mai bine gandite. Apreciez maxim orice vine cu o gandire a spatiului si cumva ma bucura faptul ca nu am gasit inca niciun tacanit care sa aiba nevoie de aceleasi compartimente ca mine. Nu, nu cred ca ar trebui sa ma apuc de creat rucsaci caci nici eu nu stiu exact tot ce imi trebuie cu adevarat cu mine. Dar cred ca lista mea de "nevoi" devine tot mai mare pe masura ce spatiul disponibil se mareste.
La fel se intampla si cu spatiul pe care il locuim. Si cum timpul zboara mult mai repede. Bine, de fapt noi ne grabim mereu sa facem tot mai mult.
Sa revin la spatiul pe care il locuiam: o camera in apartamentul parintilor care a devenit o garsoniera in care am avut placerea sa nu impart cu nimeni baia si bucataria si sa am frigiderul frumos compartimentat cu portii mici dar suficiente de mancare. Imi displace maxim risipa si mi se pare ca mereu suntem pusi pe risipit provizii. De aceea rucsacul meu am invatat sa duca tot mereu numai lucruri folositoare si in cantitati potrivite. Dar, fir-ar sa fie de treaba, mereu recipientele in care cumperi orice sunt mult prea mari pentru nevoile noastre. De aici si risipa. Poate ar trebui sa impartim mai des cu cei din jur. Poate ca mesele noastre pe care le caram cu noi ar fi mai gustoase daca le-am imparti cu unii dintre colegi.
Si astfel de la garsoniera mea care mi se parea arhisuficienta si gandita in cele mai mici detalii de la inceput, am ajuns la concluzia ca am nevoie de un spatiu si mai mare in care sa ma desfasor. Asa ca acum intr-o casa si mai mare mi se pare ca nu am suficient loc. E ciudata nemultumirea noastra constanta.

Si totusi gandind cat de saraci sau bogati trebuie sa fim, cred ca este cu adevarat bogat acela care isi permite sa locuiasca in fiecare seara intr-o casa sau un hotel unde se simte bine si sa nu care cu el rucsacul bunurilor detinute. Bunurile mele sunt doar o impresie a sigurantei. De fapt ea consta in oamenii pe care ii regasesc acasa la finalul sau inceputul zilei.

Rasfatul consumerismului

Am avut norocul sa cresc intr-o lume usor boema in care din tata in fiu si din mama in fiica hainele au fost intotdeauna croite pe purtator, in care orice idee, oricat de nastrusnica ar fi fost din partea mea sau a mamei, era pusa rapid in practica. Astfel ca, in vremuri in care optiunile erau extrem de putine, in jurul meu se perindau modele care aveau mereu lucruri unice, calitative si frumoase. Pana si tata avea costume croite pe talia sa. Si am invatat ca un costum bine facut poate sta impecabil si pe domnul cu o burtica la inaintare.

In ultimii ani am ajuns sa fiu recunoscatoare pentru aceasta lume in care am crescut. Recunosc ca in copilarie mi se parea ca fac mereu nota discordanta si ca ies in evidenta cu hainele diferite si asta nu imi placea. Nu imi placea pentru ca am stiut mereu ca oamenii trebuie sa ma observe pe mine ca om nu pe "suportul" diferit. Cred in continuare ca este importanta identitatea si vocea mea, dar realizez de asemenea cat de norocoasa am fost.   
Cred ca hainele au fost create pentru a ne acoperi goliciunea, dar cred ca lumea in care traim este atat de superficiala incat isi doreste sa te incadreze in modele pe care le promoveaza pentru majoritate. De aceea recunosc ca exista si un rasfat al consumerismului pe care merita sa il subliniez: hainele sunt accesibile, brandurile sunt si o creatie a unei echipe de comunicare, nu doar ale designer-ului, iar durata lor este redusa, astfel ca nu apuci sa porti in sezonul urmator hainele de anul trecut. Acest concept pare deranjant, dar daca stai sa te gandesti, este un motiv de rasfat. Cheltui putini bani si te bucuri de haine pe o perioada mai scurta. Sezonul urmator iti iei altele. Astfel, garderoba ta este la fel de schimbatoare ca a unui nobil din alte vremuri. 
Exista si reversul medaliei acestui consumerism: cele mai multe haine promovate in reclame (video sau foto) sunt de cele mai multe ori extrem de potrivite pentru modelul pe care au fost surprinse, ceea ce nu le face neaparat potrivite pentru mine, omul de rand. Modelele pot purta pentru foarte scurt timp o haina (maxim cateva ore) si nu vor intampina probleme pe care noi ceilalti le putem avea: calatoria cu masina personala sau cu mijloacele de transport in comun, trecerea de la cald la rece, munca de birou si multe alte probleme din sfera de activitate a fiecaruia. 
Consider si ca hainele au fost create pentru a ne pazi de frigul sau caldura de afara, de aceea apreciez mereu calitatea materialului, unicitatea imprimeului si neaparat culoarea care sa fie dintr-o zona ludica si nu sobra. Nu pot imbratisa foarte bine culorile sobre pentru ca imi amintesc de momente triste si pentru ca ma trimit in zone de uniformizare a gandirii si actiunii.

Observ oameni care isi construiesc o cultura in jurul unor branduri renumite de haine si care imbratiseaza creatii care sa ii scoata din anonimat. Mi se pare admirabil. Cred ca tine de optiunea fiecaruia cum isi construieste propria identitate incluzand in aceasta si stilul vestimentar. 

Traim intr-o lumea a falsei identitati si a unui stil de viata aspirational, dar aspiratia nu este una catre mai bine ci catre ceva perisabil, comun si de consum.

Cred ca anduranta unui produs de imbracaminte este un subiect despre care numai bunica mai poate povesti. Brandul ramane doar o denumire cu prestigiu, dar calitatea s-a pierdut in istorie. Altfel nu ar exista rasfatul consumerismului.