Spatiu si casa

Am ascultat astazi in drum spre munca o emisiune in care se povestea despre spatiul pe care il are fiecare dintre noi si cum traim cel mai inghesuit din Europa in Romania. Si sunau tot felul de oameni care povesteau despre cum si-au dobandit independenta de familie platind o chirie si ca se simt mult mai bine asa.
Eu am trait in 3 camere cu cei 2 parinti ai mei si am simtit de multe ori ca nu am loc in casa... Am fost mereu crescuta cu dorinta de a avea totul al meu fara sa fiu nevoita sa depind de cineva si fara sa imi doresc sa schimb ceva si sa nu pot. Si astfel ca am trait o perioada buna dupa terminarea facultatii cu ai mei in casa pana cand am reusit sa ma rup de ei si sa locuiesc singura in propria mea casuta. Si inca de mica am avut cumva un vis de a avea mereu cu mine obiectele importante. Cumva mi-am dorit mereu sa fiu gata si sa am cu mine tot ce imi trebuie. Adica cum? Adica un rucsac in care sa imi incapa tot ce am nevoie, ce imi place si ce imi trebuie. Am realizat repede ca nevoile noastre cresc cu anii si ca ne dorim tot mai multe si cumva rucsacul devine neincapator. Imi place si acum sa duc in spate un rucsac. Sunt mare iubitoare de rucsaci si imi place sa ii umplu cu lucrurile dragi mie. Si totusi casa a ajuns sa devina din ce in ce mai neincapatoare. E foarte greu sa pun pe hartie cat de multe lucruri gasesc importante si vitale. E foarte greu sa ma organizez si cu ele dupa mine. Tocmai de aceea gasesc mereu ca imi trebuie un rucsac nou si compartimente cat mai bine gandite. Apreciez maxim orice vine cu o gandire a spatiului si cumva ma bucura faptul ca nu am gasit inca niciun tacanit care sa aiba nevoie de aceleasi compartimente ca mine. Nu, nu cred ca ar trebui sa ma apuc de creat rucsaci caci nici eu nu stiu exact tot ce imi trebuie cu adevarat cu mine. Dar cred ca lista mea de "nevoi" devine tot mai mare pe masura ce spatiul disponibil se mareste.
La fel se intampla si cu spatiul pe care il locuim. Si cum timpul zboara mult mai repede. Bine, de fapt noi ne grabim mereu sa facem tot mai mult.
Sa revin la spatiul pe care il locuiam: o camera in apartamentul parintilor care a devenit o garsoniera in care am avut placerea sa nu impart cu nimeni baia si bucataria si sa am frigiderul frumos compartimentat cu portii mici dar suficiente de mancare. Imi displace maxim risipa si mi se pare ca mereu suntem pusi pe risipit provizii. De aceea rucsacul meu am invatat sa duca tot mereu numai lucruri folositoare si in cantitati potrivite. Dar, fir-ar sa fie de treaba, mereu recipientele in care cumperi orice sunt mult prea mari pentru nevoile noastre. De aici si risipa. Poate ar trebui sa impartim mai des cu cei din jur. Poate ca mesele noastre pe care le caram cu noi ar fi mai gustoase daca le-am imparti cu unii dintre colegi.
Si astfel de la garsoniera mea care mi se parea arhisuficienta si gandita in cele mai mici detalii de la inceput, am ajuns la concluzia ca am nevoie de un spatiu si mai mare in care sa ma desfasor. Asa ca acum intr-o casa si mai mare mi se pare ca nu am suficient loc. E ciudata nemultumirea noastra constanta.

Si totusi gandind cat de saraci sau bogati trebuie sa fim, cred ca este cu adevarat bogat acela care isi permite sa locuiasca in fiecare seara intr-o casa sau un hotel unde se simte bine si sa nu care cu el rucsacul bunurilor detinute. Bunurile mele sunt doar o impresie a sigurantei. De fapt ea consta in oamenii pe care ii regasesc acasa la finalul sau inceputul zilei.