America este mitul pe care l-am iubit in toata copilaria mea. Cumva mi-am dorit sa ajung acolo doar pentru ca era lumea utopica la care visam. Povestile mi-au descris-o ca locul in care totul era frumos, bine, posibil, locul unde nu existau reguli, unde lipsa de respect era pedepsita si faradelegile la fel. Dar asta se intampla pe fondul unei Republici Socialiste Romania, pe fondul unui dictator, pe fondul unui comunism pe care nu il intelegeam decat din perspectiva lipsurilor, a opresiunii si a interdictiilor. America era exact opusul. Acolo aveai voie sa spui ce gandesti si fiecare avea dreptul la o parere. Nu exista doar o parte a povestii. Era Paradisul celor care stiu sa spuna povesti, celor care stiu sa se urce pe scena si sa infrunte masele, celor care vor sa incerce ceva. Cel putin asa se petrecea povestea in mintea mea. Caci in Romania exista doar un "tata" al poporului si doar acela avea drepturi. Restul stateau in umbra fricii de esec, a cenzurii, a temei de penibil. De fapt exista frica de a spune ce gandesti si repercursiunile societatii comuniste sau post-comuniste. Imi amintesc inca bucuria cu care profesorii ne-au spus ca putem rupe paginile cu dictatorul de la inceputul manualelor in Ianuarie 1990. Asta insemna finalul unei ere pentru ei. Pentru noi insemna un gest de vandalism pe care nu il puteam intelege in contextul in care manualul era cumva "sfant". Si perioada de anarhie care a urmat a fost ceva ce dadea speranta. Acea speranta era "Visul american". Acum puteam si noi deveni un taram al "democratiei". Gata cu opresiunea isi spuneau cei in varsta! Acum vom avea libertatea sa comunicam liber, vom avea oportunitatea sa plecam din tara si sa vizitam liberi.
America a prins contur in SUA curand, iar unchiul din America avea si el o localizare. Se afla pe coasta de est, acolo unde incepuse aventura, unde primele colonii britanice s-au infiintat. Acum ca stiam mai multe, mi-am zis ca asta e o tara adevarata: istorie simpla si scurta, urmata de paradis actualmente. Clar Europa era o batrana doamna de care nu prea mai aveam nevoie. Si profesorii americani care au venit sa ne invete mai multe erau un fel de zei purtatori ai unei civilizatii superioare. Cartile de povesti erau despre o fabrica de ciocolata, despre avantul unor animalute, despre curajul de a face alegeri, nu erau despre lupul cel rau, despre zmeu, despre imparatul cel rau, despre printese izolate in turnuri si alte pericole. Totul se prezenta intr-un ambalaj frumos: poze, culori, stare de bine, optimism, suspans si apoi un deznodamant fericit. Eroii aveau de facut alegeri si acestea erau multiple. Ce urma erau consecintele alegerilor. Astfel ca am invatat sa alegem si sa mergem mai departe chiar daca vom gresi. Aceasta lectie parintii nostri nu au avut curajul sa o urmeze niciodata. Pentru ei exista tiparul si acela trebuia urmat. Cel care se abatea era un alienat.
Da, le multumesc in egala masura printilor pentru deciziile luate in privinta scolii si profesorilor americani pentru ca m-au invatat ca pot deschide gura sa vorbesc, ca pot alege intre mai multe carari si ca pana la urma orice decizie iau, cata vreme urmeaza regulile bunului simt si ale moralei, nu pot decat sa ma impinga mai departe. Educatia barbara prin care un copil are voie sa vorbeasca doar intrebat si intrebarile lui raman neexprimate era pusa in cuier.
Dar educatia asta lejera avea si partile ei negative. Un european are nevoie de mai multe informatii. E nevoie de un bagaj mai mare de cunostinte ca sa intelegi viata asta din punct de vedere social, cultural si istoric. Cu alte cuvinte istoria SUA este mult mai scurta si lipsita de diversitatea culturala pe care o prezinta batrana doamna Europa. Ca sa pot intelege cum e cu aceasta istorie si culturile vecinilor a fost nevoie sa recuperez din greu. Cartile pe care refuzasem sa le parcurg le-am deschis si am descoperit ca experientele treptate ale continentului European in drumul spre actuala democratie, impartire teritoriala si experienta sociala sunt cele mai importante lectii pe care le poti primi si din care poti invata mai departe ce inseamna evolutia.
Astfel ca visul american a pierit undeva in facultate cand am invatat ca "grecii au inceput sa se dezvolte cultural o data cu depasirea zidurilor cetatii lor". Am inteles atunci ca e nevoie sa compari culturi, sa intelegi evolutii si sa vezi schimbarile ce vor urma in viitor. Atunci am inteles ca ma aflu mai degraba in locul potrivit: Europa plina de idei diferite, de prejudecati multiple si totusi de o libertate pe care stim sa o exploatam cel mai bine.
Atunci am inceput sa cred ca e cazul sa ne redescoperim pe noi. Avem nevoie sa stim cine suntem in contextul european, sa intelegem ce drepturi avem, sa spunem cine suntem. Si apoi sa ne uitam un pic daca istoria noastra nu este si ea mai vasta decat cea americana. Si atunci poate vom realiza ca e cazul sa stam pe propriile picioare si sa lasam copilul America sa isi vada de drumul propriu.
Asa am invatat sa o iubesc batrana doamna, sa inteleg culturile vecine apropiate sau indepartate, sa rad de fiecare natie in parte si sa ma bucur de provenienta mea europeana. Avem multe de invatat din Evul Mediu pe care l-a trait Europa. America nu a avut parte de asa ceva. Cetati nu au avut si nici cavaleri. Evolutia noastra ne-a format si ne-a dat povesti mult mai ample pe care merita sa le spunem mai departe.
