21 iul. 2015

Siguranta

Ca indivizi avem nevoie mereu de o certitudine, de un punct de prindere, de o ancora, de un loc in care sa ne intoarcem cand vrem sa ne restabilim incotro mergem!
Cumva avem si noi, ca adulti, nevoie de un sanctuar din cand in cand. Avem nevoie sa vedem ca exista un loc in care ne putem opri, putem trage adanc aer in piept si putem restabili strategia. 
Si cred ca asta se poate numi in diverse moduri, dar pentru mine exista cuvantul "siguranta". Pentru mine orice sanctuar, orice confirmare a propriei stabilitati, orice zambet care persista este acea Siguranta.
Spiritul meu pragmatic are nevoie sa vada ca: lucrurile functioneaza, oamenii isi vorbesc civilizat si toata lumea zambeste. Siguranta o resimt ca pe o stare de bine. 
Vad in jur oameni care traiesc cu temeri, cu frici si care refuza sa vada cat de clara este aceasta siguranta. Indrazneste sa mergi pe jos pe o distanta lunga fara o tinta si vei observa cat de departe te pot duce propriile picioare. Atunci vei descoperi ca orice frica este total nejustificata. 
Mi se pare ciudat ca spre deosebire de un criminal sau infractor care are poveri pe umerii sai dar nu le resimte, noi, ceilalti, ne simtim mai vinovati doar pentru ca o voce ne face sa ne simtim asa. Vocea aceea merita ignorata. Iar ignoranta o va ucide mai rau decat revolta. Asa am invatat sa imi protejez propria "siguranta". 
Am invatat de la mine putere ca cel mai frumos cadou pe care pot sa mi-l fac este sa trec cu ignoranta peste toate lucrurile rele sau influentele negative. Si astfel imi voi pastra sanctuarul meu intact. 
E greu sa tii in echilibru mentalul cand orice adiere de vant il deranjeaza. Suntem mult mai fragili pentru ca acceptam sa fim influentati. 


18 iul. 2015

Despre limitele orasului mare

Despre cum te face sa te simti extrem de mic si despre aripile care iti sunt frante dinainte de a zbura pentru ca expansiunea lui te face pe tine ca individ sa pari tot mai mic... Si totusi exista o speranta dincolo de umbra asta a blocurilor: avansul pe care il ai. Esti deja aici, nu ai nevoie sa te lupti pentru locul tau, caci el este cumva decis dinainte de a te naste. Este noroc si un avantaj pe care daca stii sa il exploatezi poate fi benefic. Altfel, s-ar putea sa te scufunzi intr-o mare depresie sperand ca avantajul tau trebuie sa te salveze si din aceasta stare.
Am cunoscut oameni minunati care au venit in orasul asta si care s-au simtit mereu amenintati de umbrele lui mari, de lipsa lui de soare, de aer, de padure, de aglomeratia si agitatia pe care o resimtim zilnic. Si mai presus de orice te doboara eclectismul cu care se dezvolta in continuare. Nu exista regula, cele cateva strazi organizate au din loc in loc elemente vechi neingrijite. Stiu ca asta este ce da farmec orasului, dar mi se pare ca avem nevoie de un pic de ordine.
Pe de alta parte asa suntem noi: gasim oportunitati de a ne baga in fata la coada, de a evita drumul lung catre tinta si asta ne descrie. Asa ca ramanem ceea ce suntem: dezorganizati si oportunisti intr-un oras care nu se defineste nicidecum a fi un "oras al oportunitatii", dar care surprinde prin cateva exemple...

America venim sau te asteptam in vizita

America este mitul pe care l-am iubit in toata copilaria mea. Cumva mi-am dorit sa ajung acolo doar pentru ca era lumea utopica la care visam. Povestile mi-au descris-o ca locul in care totul era frumos, bine, posibil, locul unde nu existau reguli, unde lipsa de respect era pedepsita si faradelegile la fel. Dar asta se intampla pe fondul unei Republici Socialiste Romania, pe fondul unui dictator, pe fondul unui comunism pe care nu il intelegeam decat din perspectiva lipsurilor, a opresiunii si a interdictiilor. America era exact opusul. Acolo aveai voie sa spui ce gandesti si fiecare avea dreptul la o parere. Nu exista doar o parte a povestii. Era Paradisul celor care stiu sa spuna povesti, celor care stiu sa se urce pe scena si sa infrunte masele, celor care vor sa incerce ceva. Cel putin asa se petrecea povestea in mintea mea. Caci in Romania exista doar un "tata" al poporului si doar acela avea drepturi. Restul stateau in umbra fricii de esec, a cenzurii, a temei de penibil. De fapt exista frica de a spune ce gandesti si repercursiunile societatii comuniste sau post-comuniste. Imi amintesc inca bucuria cu care profesorii ne-au spus ca putem rupe paginile cu dictatorul de la inceputul manualelor in Ianuarie 1990. Asta insemna finalul unei ere pentru ei. Pentru noi insemna un gest de vandalism pe care nu il puteam intelege in contextul in care manualul era cumva "sfant". Si perioada de anarhie care a urmat a fost ceva ce dadea speranta. Acea speranta era "Visul american". Acum puteam si noi deveni un taram al "democratiei". Gata cu opresiunea isi spuneau cei in varsta! Acum vom avea libertatea sa comunicam liber, vom avea oportunitatea sa plecam din tara si sa vizitam liberi. 
America a prins contur in SUA curand, iar unchiul din America avea si el o localizare. Se afla pe coasta de est, acolo unde incepuse aventura, unde primele colonii britanice s-au infiintat. Acum ca stiam mai multe, mi-am zis ca asta e o tara adevarata: istorie simpla si scurta, urmata de paradis actualmente. Clar Europa era o batrana doamna de care nu prea mai aveam nevoie. Si profesorii americani care au venit sa ne invete mai multe erau un fel de zei purtatori ai unei civilizatii superioare. Cartile de povesti erau despre o fabrica de ciocolata, despre avantul unor animalute, despre curajul de a face alegeri, nu erau despre lupul cel rau, despre zmeu, despre imparatul cel rau, despre printese izolate in turnuri si alte pericole. Totul se prezenta intr-un ambalaj frumos: poze, culori, stare de bine, optimism, suspans si apoi un deznodamant fericit. Eroii aveau de facut alegeri si acestea erau multiple. Ce urma erau consecintele alegerilor. Astfel ca am invatat sa alegem si sa mergem mai departe chiar daca vom gresi. Aceasta lectie parintii nostri nu au avut curajul sa o urmeze niciodata. Pentru ei exista tiparul si acela trebuia urmat. Cel care se abatea era un alienat. 
Da, le multumesc in egala masura printilor pentru deciziile luate in privinta scolii si profesorilor americani pentru ca m-au invatat ca pot deschide gura sa vorbesc, ca pot alege intre mai multe carari si ca pana la urma orice decizie iau, cata vreme urmeaza regulile bunului simt si ale moralei, nu pot decat sa ma impinga mai departe. Educatia barbara prin care un copil are voie sa vorbeasca doar intrebat si intrebarile lui raman neexprimate era pusa in cuier. 
Dar educatia asta lejera avea si partile ei negative. Un european are nevoie de mai multe informatii. E nevoie de un bagaj mai mare de cunostinte ca sa intelegi viata asta din punct de vedere social, cultural si istoric. Cu alte cuvinte istoria SUA este mult mai scurta si lipsita de diversitatea culturala pe care o prezinta batrana doamna Europa. Ca sa pot intelege cum e cu aceasta istorie si culturile vecinilor a fost nevoie sa recuperez din greu. Cartile pe care refuzasem sa le parcurg le-am deschis si am descoperit ca experientele treptate ale continentului European in drumul spre actuala democratie, impartire teritoriala si experienta sociala sunt cele mai importante lectii pe care le poti primi si din care poti invata mai departe ce inseamna evolutia. 
Astfel ca visul american a pierit undeva in facultate cand am invatat ca "grecii au inceput sa se dezvolte cultural o data cu depasirea zidurilor cetatii lor". Am inteles atunci ca e nevoie sa compari culturi, sa intelegi evolutii si sa vezi schimbarile ce vor urma in viitor. Atunci am inteles ca ma aflu mai degraba in locul potrivit: Europa plina de idei diferite, de prejudecati multiple si totusi de o libertate pe care stim sa o exploatam cel mai bine. 
Atunci am inceput sa cred ca e cazul sa ne redescoperim pe noi. Avem nevoie sa stim cine suntem in contextul european, sa intelegem ce drepturi avem, sa spunem cine suntem. Si apoi sa ne uitam un pic daca istoria noastra nu este si ea mai vasta decat cea americana. Si atunci poate vom realiza ca e cazul sa stam pe propriile picioare si sa lasam copilul America sa isi vada de drumul propriu. 
Asa am invatat sa o iubesc batrana doamna, sa inteleg culturile vecine apropiate sau indepartate, sa rad de fiecare natie in parte si sa ma bucur de provenienta mea europeana. Avem multe de invatat din Evul Mediu pe care l-a trait Europa. America nu a avut parte de asa ceva. Cetati nu au avut si nici cavaleri. Evolutia noastra ne-a format si ne-a dat povesti mult mai ample pe care merita sa le spunem mai departe. 







17 iul. 2015

Prezumtia de nevinovatie, morala si dreptul

Stand la o poveste cu prietenii si cu burtile pline la soare am ajuns sa disecam si frumosul subiect al profesiei de avocat. Cum se vehiculeaza tot mai mult ideea de a fi pregatit pentru orice situatie si trebuie sa ai provizii. Dar extinzand teoria aceasta ca sa fii pregatit pentru orice situatie trebuie sa stii si un avocat. Pentru ce? Pentru orice contract pe care il semnezi, spre exemplu. Vocile spun in cor ca e super simplu si ca orice avocat din barou te poate ajuta. Apare o alta voce care spune ca oricine daca nu e vorba de penal. Si aici apareau limitarile. Se pare ca nu oricui ii place partea asta de drept penal. Hey, mie imi placeau avocatii doar prin prisma unor carti citite. Si ma intorc la John Grisham si romanele sale. Dar discutia s-a cam incheiat la ce nasol e sa fii avocat de drept penal. Eu insa am mai digerat ceva cunostinte impreuna cu ipoteticul "ce-ar fi daca as fi eu acela".  Acela se refera clar la avocat. 
Bun, deci un presupus vinovat are nevoie de aparare in justitie. Si brusc am simtit nevoia sa stau dreapta. Pai daca domnul este judecat pentru fapte penale, avocatul trebuie sa isi incalce orice moralitate si sa apere infractorul. Apai, stai asa! Adicateleea sa fie avocatul diavolului si sa il scoata pe acesta "basma curata"? Nu prea pot renunta la moralitate, asa ca nu ma vad in acea pozitie. 
Dar extinzand si mai departe subiectul, cumva in cotidianul nostru, as spune ca judecand dupa ultimele arestari locale cred ca avem una din urmatoarele situatii:
1) procurori buni
2) avocati slabi
3) judecatori drepti. 
Dar cel mai sigur e ca avem infractori. 
Iar concluzia ramane ca dreptul nu e chiar atat de drept, ba chiar e un pic stramb cand pui morala in balanta justitiei. Ramai totusi cu mult uzitata sintagma "prezumtia de nevinovatie".
Restul ramane "judecata de valoare" pe care avem toti dreptul sa o facem.


Imagindirector