Despre cum te face sa te simti extrem de mic si despre aripile care iti sunt frante dinainte de a zbura pentru ca expansiunea lui te face pe tine ca individ sa pari tot mai mic... Si totusi exista o speranta dincolo de umbra asta a blocurilor: avansul pe care il ai. Esti deja aici, nu ai nevoie sa te lupti pentru locul tau, caci el este cumva decis dinainte de a te naste. Este noroc si un avantaj pe care daca stii sa il exploatezi poate fi benefic. Altfel, s-ar putea sa te scufunzi intr-o mare depresie sperand ca avantajul tau trebuie sa te salveze si din aceasta stare.
Am cunoscut oameni minunati care au venit in orasul asta si care s-au simtit mereu amenintati de umbrele lui mari, de lipsa lui de soare, de aer, de padure, de aglomeratia si agitatia pe care o resimtim zilnic. Si mai presus de orice te doboara eclectismul cu care se dezvolta in continuare. Nu exista regula, cele cateva strazi organizate au din loc in loc elemente vechi neingrijite. Stiu ca asta este ce da farmec orasului, dar mi se pare ca avem nevoie de un pic de ordine.
Pe de alta parte asa suntem noi: gasim oportunitati de a ne baga in fata la coada, de a evita drumul lung catre tinta si asta ne descrie. Asa ca ramanem ceea ce suntem: dezorganizati si oportunisti intr-un oras care nu se defineste nicidecum a fi un "oras al oportunitatii", dar care surprinde prin cateva exemple...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu