Povesti de salon

Din vizitele la saloanele de infrumusetare din 2015 am pastrat trei povesti de spus mai departe. 
Prima poveste memorabila din 2015 se refera la o doamna care lucra la salon si care era maritata cu un cetatean canadian. Era foarte fericita sa locuiasca in continuare in Romania cu copilul pe care il avea dinainte de casatorie si cu parintii si surorile. Locuiau toti in aceeasi casa foarte aproape de centrul orasului. Mergea totusi cu masina pana la munca (2 kilometri) in stil american, dar sotul si-l vedea o data pe an. Mi-a explicat ca e mai complicat cu obtinerea vizei. Recunosc ca in descrierea de mai sus lipseste observatia ironica despre doamna care avea niste dinti superbi pusi si o peruca perfect aranjata pe cap.

Ma gandesc daca nu cumva inteleg gresit notiunea de familie sau daca era ceva ce imi scapa mie din poveste. Poate doamna doar infrumuseta povestea ca sa para unica. Poate povestea tradusa in realitate era cu totul alta. Nu isi permitea momentan sa plece din tara si de aceea locuia inca impreuna cu ai ei. Sper totusi sa ii iasa actele si sa aiba sansa sa traiasca ideea de familie asa cum ar trebui sa fie si sa nu fie inca o aspiranta la visul american cu haine canadiene. Dilema unu se poate rezolva cu o vizita in viitorul apropiat la salon care imi poate demonta ipoteza pesimista. 

A doua poveste memorabila vine de la iubita unui pilot care era ingrijorata ca acesta plecase in munti in cautarea unui avion picat. Iubita lucra la salon. In mintea mea pilotul era undeva pe un piedestal. Brusc m-am gandit ca acea femeie are langa ea un zeu. Un om care piloteaza un avion este in acceptiunea mea ca inteligenta mult peste medie. Faptul ca participa la o misiune umanitara mi se pare si nobil din partea lui. Doamna prin asociere a urcat si ea pe scara valorilor in mintea mea. Povestea ei nu m-a facut sa ma intreb doar referitor la diferitele experiente pe care le impartasesc cei doi cand ajung acasa. El vorbeste un fel de pasareasca si ea povesteste despre povesti de viata aflate la salon. Inteleg ca domnisoara vroia sa demonstreze ce femeie independenta era. Pot fi eu prea aspra in aprecieri, dar imi place sa cred ca tocmai discutiile pe care le dezvoltam ne ajuta sa ne cunoastem mai bine. Si pentru ca piedestalul acela e foarte sus imi vine foarte greu sa apreciez distanta ca fiind mica intre cei doi. Dilema doi va ramane fara raspuns. Poate revin la domnisoara pe viitor. 

Cea de-a treia poveste care m-a surprins si care a venit cumva sa completeze povestile auzite intamplator la salon, imi dezvaluie o fata urata a vedetismului. Pe scurt, am descoperit ca exista persoane publice care se duc la salon si cand nu au bani sa plateasca serviciile considerand ca pot plati ulterior. Faptul ca se duc in vizita e acceptabil, dar cand apelezi la niste servicii pe care nu iti permiti sa le platesti, mi se pare cumva dilema maxima. Este foarte greu pentru mine sa accept ca te poti duce la un salon si cand nu iti permiti sa platesti serviciile primite. Cum ai putea sa faci asta? Adica e ca si cum te duci la paine si nu platesti pana cand nu iti revii financiar. De ce nu apelezi la un card de credit? De ce nu folosesti un imprumut de la o persoana apropiata in loc sa apelezi la niste persoane care presteaza un serviciu pentru care sunt remunerate. Din acea remuneratie traieste o familie. Din capriciile tale de diva imaginata nu traieste nimeni si nici nu o sa moara nimeni daca nu profiti de ele. 
Din aceasta poveste nu am o dilema ci doar o intrebare: cam cat va mai dura acest fals vedetism?

Admir maxim oamenii care reusesc sa isi depaseasca conditia, dar care reusesc sa isi pastreze decenta, bunul simt si mai ales picioarele pe pamant.