Zilele astea bunica mea trece prin momente pe care eu pot doar sa spun ca le inteleg, dar sunt convinsa ca nu pot intelege durerea pe care o resimte. Si recunosc ca suntem cu totii extrem de neajutorati in fata durerii ei, dar incercam sa ii aratam ca merita sa traiasca pentru noi cei carora ne pasa. Am petrecut cateva minute care au parut a fi o vesnicie in poala acestei femei si brusc mi s-a parut ca toata puterea ei mi-a dat putere sa merg mai departe si m-a invatat ce inseamna sa fiu puternica. A fost o jumatate de ora pe care am resimtit-o ca pe un timp valoros dilatat si incuantificabil. Femeia asta a razbit prin toate greutatile vietii si traieste inca sub o frumusete demna de cei 82 de ani ai ei. As putea spune ca orice remediu pentru suflete triste nu se aseamana cu ce am resimtit in urma acestei apropieri. Si asta pentru ca femeia asta a stiut mereu sa lupte ca o leoaica pentru puii ei si a luat-o de la capat de mai multe ori. M-a invatat mereu sa nu stau sa indur suferinta si nefericirea caci viata e prea scurta. Acum pe final de viata stie sa imi spuna aceleasi invataminte si sa nu regrete nicio clipa ce a facut. A avut mereu capul sus si a reusit mereu sa invete lucruri noi o data cu schimbarea vremurilor. Cred ca imi doresc sa ajung si eu ca ea intr-o zi. Cand spun ca imi doresc sa ajung ca ea ma refer strict la faptul ca as vrea sa am puterea ei de a merge mai departe indiferent de greutati. Si ma intreb daca pe ea a invatat-o cineva sau daca a invatat din lipsa de afectiune sa ne transmita noua toata aceasta caldura si forta.
Sunt ganduri cu care adorm si sunt mandra ca e bunica mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu