Criza ca mod de exterminare

Mi-a trebuit ceva sa inteleg in cele din urma ce e cu criza asta. Concluzia trista la care am ajuns este ca e un nou tip de exterminare. Sub pretextul crizei si sloganul "Zi mersi ca ai ce lucra!" ne chinuim sa muncim tot mai mult pentru a ne pastra jobul, dar de fapt noi muncim pana la epuizare. Si mi-aduc aminte ca am trecut in concedii pe langa foste sate industrializate fortat de Ceausescu care se vedea acum ca sunt aproape moarte si unde mai vedeai un fum iesind saracacios de la fosta mandrie si singurul liant al urbei. Siam auzit o poveste frumoasa, dar infricosatoare. Se facea ca o fabrica facea oamenii sa munceasca in continuare pentru ea pana la extenuare si acestia nu isi dadeau seama de faptul ca de fapt ea ii omora cu munca. Si mi-am dat seama acum ca tot ce se intampla in poveste si ce se intampla acum in jurul nostru este de fapt un nou tip de exterminare. Fabricile mari nu isi mai au rostul. Oamenii se vor regrupa in forme de organizare restranse datorita scaderii resurselor. Si pentru ca cineva intuieste si se teme de acest viitor sumbru ne chinuie cat mai poate sub politica crizei pentru a mai decima dintre noi. 
Pare usor sumbru, dar intr-un fel este o reiterare a lagarelor de muncitori intr-o forma frumoasa. Este totul imbracat in haine festive si ti se pare ca trebuie sa te integrezi ca sa poti fi la inaltimea asteptarilor. 
Ei bine, asteptarile sunt de fapt in tine. Avem vise pe care nu apucam sa le indeplinim si avem emotii pe care nu le traim intrucat totul se invarte in jurul muncii. Munca ar trebui sa fie ceva la care suntem buni, noi am devenit ceva la care suntem folositori. Daca nu mai suntem folositori suntem condamnati. Vedeti diferenta?