Unde se opresc pasii

Imi place sa merg pe jos. Consider ca astfel pot desira orice incalcitura din mintea mea. Pot desfasura gandurile pe un drum si daca este un traseu nou ma ajuta sa nu fiu distrasa de lucruri sau locuri cunoscute. Altfel as incerca din sezut sa imi desfasor logica gandurilor. Nu se poate. Se pare ca pisica din mine simte nevoia sa desire tot sulul de ata colorata ca sa obtin raspunsurile dorite.
Dar viitorul pare a fi tot mai subordonat unor aplicatii dezvoltate chiar si pentru banala deplasare la magazin. E cumva comod, dar in acelasi timp devine sufocant sa stai dar in pozitie de sezut si sa astepti ca lucruri sa se intample. Nu era oare mai frumos cand visai sa iti poti cumpara un obiect? Nu era oare mai frumos sa te opresti din mers si sa descoperi intamplator acel obiect care te imbie sa il cumperi atunci din acea vitrina? Era mult mai plin de viata. Oamenii observau mai mult din mersul pasului decat apuca sa vada din scaunul masinii sau autobuzului. Metroul este ignorat caci din alergatura lui nu poti observa nici macar sobolanii din subteran.
Si cred ca acolo unde pasii se opresc e o destinatie, o bucurie, un drum definit. Mi se pare ca mersul acesta pe jos iti da libertatea pe care masina si statul in casa nu au cum sa ti-l dea nici macar in vacanta. Cumva nu suntem facuti sa stam pe loc sau sa fim captivi in inchisoarea propriilor noastre achizitii.
Alegerile ne pot ghida viata, iar pasii ne pot duce catre o tinta voita sau nu. Tinta este mult mai binefacatoare pentru psihicul nostru. Altfel ne complacem in sezutul nostru.