Mostenire sau nu

Mi-am achizitionat un nou telefon cu aceasta dracovenie de inventie numita amprenta digitala. Incerc sa il setez, dar ma loveste un gand, oare daca se intampla ceva cu mine, nu ar fi mai bine sa las si optiunea de cod. Gandul era bun, dar a fost intampinat de o intrebare mai mult decat pertinenta: daca se intampla ceva cu tine, ce rost mai are telefonul?
Si aceasta intrebare m-a facut sa ma gandesc ca de fapt unii dintre noi inca gandesc lucrurile ca fiind facute sa reziste. Eu sunt unii dintre aceia care cred in rezistenta lucrurilor.
Altii s-au adaptat si isi dau seama ca totul este perisabil. Perisabilitatea ne ajuta sa trecem foarte repede mai departe cand am pierdut un obiect. Cumva extrapolam asta si spre oameni. Astfel reusim sa trecem mai departe intr-un labirint care ne mentine mereu ocupati si ne face sa simtim tot mai putin.
In acest vacarm al consumerismului cred inca in puterea obiectelor cu valoare pentru cel care si le-a dorit. Nu cred in mostenire sau in obiecte lasate mostenire caci cumva singura mostenire este amintirea dorintei noastre si succesul implinirii acelei dorinte. Astfel obiectul devine trofeul nostru in societatea consumerista, in lipsa de atentie, si e bucuria minora ridicata la rang major pentru ca inca dorim. Altfel obiectul ar fi rod al invidiei si dorintei in gradina vecina.
Sa ma apuc deci de lista mea de dorinte pentru copilul din mine...
Sa zambim caci consumerismul ne ofera si dorinta si implinire si renuntare intr-un trofeu atat de mic si nesemnificativ precum obiectul dorintei noastre.