Sunt constienta de faptul ca imi este cel mai frica de singuratate. Imi este teama ca intr-o zi ma voi trezi si toata aceasta agitatie a orasului o sa devina tacere si atunci o sa ma trezesc singura. Doar eu si gandurile mele. Si mai grav este ca atunci imi voi dori sa traiesc intens momentele de interactiune cu toata aceasta lume pe care acum nu le traiesc cum ar trebui. Este un pic paradoxal. Desi imi e teama sa raman singura, ajung sa nu interactionez cu lumea de frica sa nu stric ceva in relatia mea cu ei. Este absurd. Imi doresc sa traiesc, dar nu traiesc. Intr-o zi o sa ma trezesc regretand varsta la care am ajuns si la care m-am incapatanat sa ajung fara sa fac ceva pentru mine sau pentru sufletul meu. Si analizand mai atent imi dau seama ca imi doresc liniste, dar impreuna cu familia, imi doresc o liniste impreuna cu niste oameni pe care ii cunosc si pe care ii vreau mereu alaturi de mine oriunde as fi. Si astfel imi dau seama ca as putea numi aceasta fobie un efect al orasului aglomerat si periculos pe care il am in jurul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu