24 mai 2010

Educatie?

Cred ca educatia a fost inventata pentru a ne inhiba instinctele animalice. Si intr-o lume in care vorbim despre libertatile cetateanului, dar de fapt doar vorbele raman, mi se pare ca si educatia participa la ingradirea lui. Dar, daca nu ar exista, am fi cu totii intr-un constant razboi unul cu celalalt. Caci sta in natura fiintei umane sa se certe, sa se lupte si sa omoare.

Dar cea mai importanta educatie este cea data prin exemplu personal. Caci este foarte adevarata zicala cu ce naste din pisica soareci mananca.

Acum, intr-o lume care priveste 60% din timp la televizor, considerand personajele de acolo parte din familia lor, si copiii ii vor lua pe cei din televizor drept modele. Si de aceea cred ca este vital sa stim cum facem programul copiilor nostri.

Cand eram mica stiam programul pe dinafara si imi placea sa urmaresc anumite emisiuni, seriale sau programe de muzica. Acum cred ca mi-ar fi mult mai greu sa aleg intrucat exista o diversitatea mult mai mare. Dar cred totusi ca ar trebui sa existe in viitorul apropiat o posibilitate de a selectiona programul tv in functie de varsta auditorului si de continutul materialului. Un softulet care sa intuiasca foarte bine despre ce este vorba intr-o emisiune, ce pericole exista si ce varsta are cel care urmareste programul.

Si am pornit sa vorbesc despre acest tip de educatie pentru ca tocmai ce am vazut la televizor un documentar absolut oripilant pentru mine, darmite pentru un copil. Un babuin a prins un pui de gazela pe care il manca de viu. Si m-am gandit imediat ca un copil poate vedea aceste imagini ca normale si poate pune in aplicare aceasta cruzime intr-un alt moment din viata lui. El nu va intelege ca de fapt acela era un mod instinctiv de supravietuire si ca animalul avea nevoie de hrana. Nu va intelege nici durerea animalului mancat de viu. Si de aici incepe un lung sir de probleme pe care le-am intrevazut si a trebuit sa schimb canalul ca sa nu renunt la micul meu dejun. Aceste programe nu ar trebui vizionate de copii sau cel putin nu sub forma asta.

Da, sunt de acord, educatia este tot un fel de cenzura si ingradire, dar este necesara intr-o lume in care copiii nostri ucid de la varste fragede si trebuie sa isi petreaca apoi restul vietii intr-un centru de corectie sau mai grav intr-un spital de psihiatrie.

Niciun comentariu: