Ziua de arta

Astazi a fost ziua de muzeu. Nu pentru ca e miercuri sau pentru ca era o expozitie anume, ci pentru ca am ales o activitate culturala impreuna cu doua colege. A fost un experiment frumos. Am vizitat galeria de arta internationala. Majoritatea picturilor provine din colectia regelui Carol I. Muzeul are acum si ceva explicatii pentru fiecare lucrare expusa ceea ce dovedeste o dorinta de atragere a mai multor vizitatori din diferite zone. Am intalnit un grup de elevi care venisera cu profesorii sa viziteze muzeul si mi-a placut ca au stat toti organizati frumos in grup pe bancuta asteptand sa intre. Am vazut si mame cu copii mici care venisera sa viziteze si mi-am dat seama ca dincolo de incapacitatea celui mic de a intelege arta macar pe mama o admir pentru alegere. Alternativa ar fi fost supermarketul sau mall-ul.

Dar sa revenim la arta: scoala italiana, franceza si germana. Admir in continuare scoala italiana. Am sesizat de data asta si abdomenele frumos conturate ale micilor copii reprezentati. Scoala germana ramane cu niste figuri androgine ca sa nu le numesc de-a dreptul masculine indiferent de reprezentare. Scoala franceza si femeile care apar cumva neclare - piele alba complet si fara volumetrii - sani mici, burta revarsata si pe solduri, coapse bogate in carnita. Astea ar fi ideile pe scurt rezultate din vizita de astazi. 

Si cea mai importanta concluzie a zilei a fost ca pe vremea aceea femeile din familiile bune se prezentau la pictor cu parul gata aranjat. Nu stiu daca existau stilisti de haine, par sau machiaj pe vremea aceea, dar femeile aratau impecabil. Apreciez vremurile alea, dar mi se pare mai frumoasa perioada noastra de acum cand vedem fresce naturale de viata. 

Au fost 2 ore de Palat Regal - un spatiu care o sa sustin din nou ca nu este potrivit expozitiilor din perspectiva scopului lui arhitectural si lipsei unei perspective expozitionale (lumina deranjanta astfel incat foarte multe lucrari nu pot fi vazute integral bine din niciun punct, avand zone de lumina puternica reflectata in ele).

Si ajunsa acasa dupa o lunga plimbare pe jos vad iarasi la televizor despre o nebunie americana - conopida mov. Cica e ultima gaselnita cu dublu anti-oxidanti. 

Ai nevoie sa inveti ceva mai mult ca sa iti dai seama ca nu e normal sau natural?

Da, sunt adepta ca incet-incet trebuie sa iti imunizezi viata adoptand mancarurile nesanatoase, dar chiar in halul asta nu cred ca e cazul sa testam toate alimentele modificate genetic. 

Traiasca spiritul european! Si sa nu uitam de moda frumusetii naturale pe care o incercam acum la nivel european. 

Timpul propriului meu EU

Am descoperit sau redescoperit recent acea apasare pe care o vedeam pe umerii parintilor mei in contextul observatiei comuniste. Si cand spun observatie ma refer cu blandete la un gest extrem de nedemocratic care presupune invadarea spatiului privat. 

Si ma mira ca traim cu impresia ca democratia inseamna si invadarea spatiului privat si credem ca devenim vedete daca suntem constant sub supraveghere. 

Am mers intr-o toamna intr-o casa in care totul era atent urmarit. Si m-a distrat fiecare privire pe care o aruncam in colturile incaperilor, in plafonul fals al vilei, in oglinzile asezate pe coridoare. M-a distrat pentru ca am stiut ca sunt nimeni si ca oamenii aceia isi pierd vremea urmarind un nimeni. Si m-am simtit un pic in siguranta cu atatea priviri asupra mea. Am avut sofer si menajera care se ocupau de tot ce ne poftea inima. Si aveam marea la o aruncatura de bat si plaja si valurile. Si nu m-am simtit amenintata, dar am decis sa merg acolo si am vrut sa experimentez senzatia. Libertatea mea de a alege sa ma arunc in aceasta experienta. Si atunci totul era justificat de o dorinta de a depasi niste limite, de a vedea cum este o astfel de casa, o curiozitate nejustificata de a testa raul inainte ca el sa devina parte din universul meu. 

Timpul pe care vreau sa il petrec cu mine si grimasele mele este un timp privat pe care nimeni nu are dreptul sa il priveasca. Acesta este parte din fiinta mea pe care decid sa o exprim in cadrul intim, privat si fara ochi straini. La fel se intampla si cu telefonul. Este un mod de comunicare, nu o unealta pentru un profil psihologic. Daca toti suntem urmariti, inseamna ca se pleaca de la premisa ca toti suntem infractori. 

Consider mai mult chiar ca imi este invadata intimitatea daca nu sunt avertizata cu privire la acest gest. 

Siguranta are niste limite. Limitele le stabilim noi, iar noi suntem suficient de maturi cat sa consideram care este acel spatiu privat de care ne priveaza ochii si urechile atintite. 

Libertatea inseamna sa poti sa te desfasori fara a lasa urme, fara a avea un impact in munca cuiva, fara a fi judecat pentru faptele tale. 

Libertatea nu inseamna constrangerea si temerea pe care o resimti atunci cand stii ca ochiul Big Brother vegheaza asupra ta. 

Big Brother nu te face vedeta ci iti invadeaza intr-un mod brutal si foarte agresiv viata privata!

Woman in Her 30s

I received as a gift this book from a friend of mine when turning 30 and I decided to open it and start reading it once again.

The story is about a father who tries to worn his little girl about mistaking her infatuation with love over an older man, a colonel. The father is fairly concerned with his daughter's  desire to marry him for his position and the impression he makes on the little girl. And in spite of her father's advice she decides to marry him. And the rest of the story should be read to understand what Balzac was trying to say. 

The main idea I got was that in our early years we are looking for models, for men who can be up there on a pedestal and who can guide us in our lives. These are stories very well put together. The guy on the horse was a colonel who has lived most of his life as a career man. Now he was looking for a wife to stay home and wait for him. 

The modern woman I believe is a lot more sophisticated. She wants to have her career and her life to be guided by her rules. It is very hard for the modern woman with a career to make up her mind about who is suitable for her to stand by for the rest of her life. By the time she reaches that point in her career she is self sufficient and he only needs to come in and feel in a soul whole. And he needs to understand that coffee can be made or just drunk, but it doesn't make a difference at the end of the day who made it and who drunk it. It matters that there is someone there in the morning to share the coffee with. And it matters that his arms hold you and tell you "Good night!" at the end of the battle. Somehow, the 30 year old woman now-a-days is the colonel who needs a sure thing when arriving home.

The Weakness of Being Weak

I was kindly asked today what is my purpose in writing. For the right answer I had to take some time to think about it, though I've known it all my life: there is nothing making me feel better than the writing. This is what helps me say things as truthful as I can. With irony and deep analysis I see the world as a better place. All the sad truths most people get angry about, I am now facing with a smile and an ironic thought that it shouldn't be changed or else we wouldn't have anything to laugh about. I turn the disturbing dysfunctional into the strange matter to laugh about and move on, the buffoon of the court. 

And with all your judgemental writings, you don't want to change anything?

said the man with the voice. No, I don't want to change anything. I want to make a point and those who will be willing to listen may change something in time or laugh with me at the moment. 

But this means you are weak and you are not a weak person, continued the man with the voice. 

I am weak, that's why I write about it. I am weak, that's why I never change things, but I rather stand back, as a decent and quiet observer to the useless panic, the crazy yells, the unfair thefts, the disturbing sounds, the indecent approach to the normal life and the rest of our everyday encounters. 

From dusk till dawn, walk your feet in a crazy pace or in a slow move and you will notice a funny story, you will see someone who raises emotion in you. And that someone has a story to tell, has done something wrong and while counting up deeds, you will have to laugh about it, about life, about the world we live in. 

And this I call weak, not strong. And proud to be standing up here on the mountain and chase the stories down the piece of paper, the blank webpage, the empty text message. 

From time to time I get my head in the clouds and forget I am still down here, with the feet deep in the earth. But it helps. It helps a great deal to be the urban anthropologist. 

A good day for thoughts, for chatting, for getting back to writing. 

A good day for a walk down Calea Victoriei, Bucuresti.

Criza ca mod de exterminare

Mi-a trebuit ceva sa inteleg in cele din urma ce e cu criza asta. Concluzia trista la care am ajuns este ca e un nou tip de exterminare. Sub pretextul crizei si sloganul "Zi mersi ca ai ce lucra!" ne chinuim sa muncim tot mai mult pentru a ne pastra jobul, dar de fapt noi muncim pana la epuizare. Si mi-aduc aminte ca am trecut in concedii pe langa foste sate industrializate fortat de Ceausescu care se vedea acum ca sunt aproape moarte si unde mai vedeai un fum iesind saracacios de la fosta mandrie si singurul liant al urbei. Siam auzit o poveste frumoasa, dar infricosatoare. Se facea ca o fabrica facea oamenii sa munceasca in continuare pentru ea pana la extenuare si acestia nu isi dadeau seama de faptul ca de fapt ea ii omora cu munca. Si mi-am dat seama acum ca tot ce se intampla in poveste si ce se intampla acum in jurul nostru este de fapt un nou tip de exterminare. Fabricile mari nu isi mai au rostul. Oamenii se vor regrupa in forme de organizare restranse datorita scaderii resurselor. Si pentru ca cineva intuieste si se teme de acest viitor sumbru ne chinuie cat mai poate sub politica crizei pentru a mai decima dintre noi. 
Pare usor sumbru, dar intr-un fel este o reiterare a lagarelor de muncitori intr-o forma frumoasa. Este totul imbracat in haine festive si ti se pare ca trebuie sa te integrezi ca sa poti fi la inaltimea asteptarilor. 
Ei bine, asteptarile sunt de fapt in tine. Avem vise pe care nu apucam sa le indeplinim si avem emotii pe care nu le traim intrucat totul se invarte in jurul muncii. Munca ar trebui sa fie ceva la care suntem buni, noi am devenit ceva la care suntem folositori. Daca nu mai suntem folositori suntem condamnati. Vedeti diferenta?