Lectii de viata sau din istorie

Saptamana asta am decis sa fac multe lucruri: sa pregatesc sarbatorile cu ceva chef de viata asa ca am zis sa depasesc un pic hotarele Bucurestiului si sa ma aventurez in cautat de locatii pentru filmare. Mi-a placut aventura si am gustat din plin fiecare norisor, pom, fir de iarba, soare sau ploaie. A fost un drum pe campuri, campii si printre verdeturile imprejmuitoare ale Bucurestiului. Mi-a placut faptul ca am provocat picioarele si masinuta sa strabata mult verde. Am investigat locuri frumoase. M-am intalnit cu cateva situatii de viata: un cal care se tavalea fericit in iarba, doua cupluri de berze ce pregateau noua generatie, o broasca testoasa care traversa linistita un drum comunal, rate salbatice jucause care fugeau din calea mea sau o rata care s-a ascuns de mine sub apa, pauni galagiosi, alte berze, alte rate si cateva animale domestice uitate la capat de sat. Si cum eram eu fascinata de linistea gastelor, ratelor si oilor aflate pe maidan la pascut, m-am impotmolit in noroi. Asta fix in plina campie. Am simtit adrenalina caci eram singura cu masinuta mea mica la capatul drumului si noroiul neprietenos nu se lasa sub impulsul rotii. Am cautat prin portbagaj dupa lopata pe care o uitasem acasa. Am gasit doar o bata de cricket pe care un bun prieten mi-o adusese cadou pentru un fan al sportului, dar acesta nu a putut sa o duca la bagaj si astfel a ramas pe meleaguri neaose. A aparut un domn dintr-o minoritate blamata in Romania. A fost foarte binevoitor. Curand au mai aparut inca trei si uite asa m-au ajutat sa ma scoata din noroi. Am reusit sa nu distrug masina si sa imi vad de drum mai departe. 

Locatia se afla la Calugareni. Un loc despre care am invatat la orele de istorie si care mi-ar fi placut sa fie cumva si pe waze-ul meu marcat drept drum cu probleme istorice: si turcii au luat bataie in valea aceea. Doar ca valea te atrage al naibii de puternic cu verdele ei. Nu am scos telefonul sa fac poze caci mi s-a facut un pic teama. I-am recompensat pe domnii cu ceva bani pentru efortul depus si nu imi pare rau, apoi am plecat mai departe. Au fost foarte draguti sau poate usor amuzati de domnisoara pierduta in camp cu masina ei nepregatita pentru coclauri si totusi purtatoare a unei bate de cricket in portbagaj. Poza e facuta peste drum caci m-am gandit sa nu ma aventurez din nou nici macar cu picioarele sa fac poze... erau oi deci undeva trebuia sa fie si un caine. Teama de caini, de etnii si ce mai inventam noi iti taie pofta de natura... Cred ca de aceea ajungem sa fim atat de rupti de realitate: temerile ne ajuta. 

Si da, istoria ajuta sa nu te impotmolesti in noroaiele in care au mai fost si altii. 

Ragazul diminetii

O dimineata in care am timp sa cuget si asupra timpului de care am nevoie ca sa pornesc la treaba plina de energie este o dimineata de vis. 

Spalat pe dinti, dus, ceaiul de dimineata, ceva de mancare, bagajul pentru o zi lunga si cateva ganduri puse pe hartie.

O cafea bauta in tihna cu oameni dragi iti da un ragaz sa dilati timpul si sa intelegi mai bine ce pierzi. Imi lipseste asa ceva. Si nu stiu exact de ce. Pentru ca nu imi acord. Disponibilitate exista din partea fiecaruia dintre prietenii mei. Cumva insa ceva ma tine in pat lipita de facebook in fiecare dimineata de parca agentia de facebook are ceva de relatat nou in fiecare zi. Hai sa vedem ce se mai intampla, ce mai e nou, cine ne da o stare buna de dispozitie.

Si uite asa ratez lista mea de activitati favorite, de planificare pe termen lung, de bucurie a vietii.

Iubesc momentele cand ma trezesc inaintea ceasului si apuc sa vad un film dimineata, asa pe stomacul gol si ma scoate din mediul online si ma lasa sa visez si sa planific in voie. Acele voci interioare amutesc si lista e deja asternuta. 

Am avut o saptamana de cosmar acum cativa ani la finalul careia aveam toate racelile posibile... Dar ce ma pornea dimineata era o baie fierbinte, fara telefoane, cu gandurile mele... Dupa putea sa vina uraganul de vesti proaste... Am luat totul cu calm si feminitate. Multumesc barbatilor din viata mea ca m-au sustinut...:)

Si da, cel mai important dimineata este conversatia cu el, el care nu glasuieste mult, dar si cand o face sintetizeaza problema. Asta ma face sa bifez cu brio timpul meu matinal si sa fiu plina de energie tot restul zilei.

Spatiul necesar

Am copilarit cu dorinta de a avea intr-o zi propria mea casa cu gradina, cu veranda si bucataria a carei fereastra da in gradina cu gazon si copacei pe margine. A fost un model pe care il vazusem frecvent in toate serialele americane ale anilor '90. Acei ani gloriosi cand educatia venea la usa noastra in diverse forme: filme/seriale, reprezentanti ai diverselor biserici, voluntari americani sau britanici. 

Urmaream serialele Dallas, Beverly Hills 90210 si Melrose Place pe atunci. Oamenii aceia erau mult peste nivelul oamenilor din jurul meu. Adica in Romania nu cunoasteam pe nimeni in anii '90 care sa aiba o casa mare cu piscina, geamuri mari luminoase si poteca intre casa si piscina. Pe cei cativa pe care i-am cunoscut locuind la casa cu gradina abia daca petreceau timp afara in curte. Erau oameni inghesuiti intr-un mediu urban iesit dintr-o perioada de maxima represiune asa ca nu doreau sa epateze nicicum, iar libertatea o priveau cu ceva temere. La vremea aceea consideram ca obsesia regimului comunist si a ochilor din umbra care te urmaresc este de vina pentru temerile de a epata sau a-ti permite sa te simti bine. Intre timp am realizat ca era cu totul altceva: clima care nu iti dadea suficient ragaz sa te bucuri de piscina si gradina, carierele care cereau tot mai mult timp pentru cresteri si multe alte considerente. Pe scurt, social si cultural nu eram pregatiti sa traim visul american. 

Totusi, cand vezi studentul lipsit de griji cu un rucsac usor in spate, parinti care ii conduc la scoala, apoi activitatile post-scolare si petrecerile, visezi si tu sa ai asa ceva pana la optsprezece ani. Parintii mei au ales sau nu au avut oportunitatea sa construiasca o astfel de locuinta. Intr-un fel m-am gandit ca era egoist din partea lor sa avem doua sau chiar trei televizoare in casa in 2000, dar sa nu fi strans bani pentru o casa cu gradina. Acum realizez ca intregul plan nu avea sens. Adica atunci cand a trebuit sa aleg intre casa si apartament, am ales apartament pentru ca gandind un pic in avans mi-am dat seama ca atunci cand voi avea copii (daca voi avea) va trebui sa ii trezesc cu o ora mai devreme si sa ii conduc la scoala in Bucuresti, apoi sa ii iau de la scoala si sa ii conduc inapoi acasa. Toate astea inseamna minim 2 ore pe zi din viata lor si a mea. Sincer, nu e corect pentru nimeni.

Apoi am facut legatura cu lectia primita de mama de la profesorul de informatica cu ani in urma. Acesta i-a dovedit mamei ca dupa ce imi realizez toate temele imi ramane foarte putin timp pentru pasiuni sau socializare. In fond despre astea era vorba in copilarie si dupa acele momente urma sa tanjim peste ani. 

Revenind la subiectul casei la care visam, la douazeci si opt de ani cand vizitam posibile case pentru mine in suburbiile Bucurestiului, am ales sa nu fac credit si sa imi achizitionez o simpla garsoniera. Si am descoperit curand ca acest spatiu poate fi foarte usor organizat conform nevoilor mele. A fost o decizie inteleapta la vremea respectiva pentru ca am avut exact ce imi trebuie, mulat pe nevoile mele si nu am umflat partile dorsale ale bancherilor. M-am bucurat de spatiul meu fara povara unui credit. 

Apoi problema spatiului a reaparut de cand am aparut doi in spatiu. Si atunci mi-am dat seama ca era nevoie de ceva mai mare pentru ca doi au nevoie si de intimitatea fiecaruia, mai ales daca ai si zile cand iti permiti sa lucrezi de acasa. Apoi organizarea realizata de mine pentru o persoana nu facea fata nevoilor cuplului in spatiul mic. Aveam nevoie de ceva mai mare. Am ales tot apartament pentru ca nu era nimeni pregatit de drumul in Bucuresti si retur in care sa pierzi ore bune. Intre timp Bucuresti s-a aglomerat atat de tare incat drumul din Bucuresti in Bucuresti dureaza la fel de mult cu drumul din si pana in suburbiile sale. Poate am devenit pregatiti pentru visul american si vremea pierduta pe drum.