Fericirea

Fericirea, ca si frumusetea, se ascunde in privirea celui care o vede. Odata ce esti fericit, o exprimi. Nu stii de ce esti fericit. Nu poti sa descrii niciodata  fericirea pe care o simti sau motivul din spatele ei. 
Am petrecut 5 zile ascultand acelasi cantec care ma face sa ma simt fericita, cred. Vreau sa pot atinge cumva ceva fericire cand tristetea ma cuprinde, dar se pare ca fericirea are o vointa proprie si de aceea un program individual. Ma simt fericita acum, simt o mare bucurie in suflet. Imi e teama sa o arat, sa o simt cum trebuie. Imi e teama ca entuziasmul meu ar putea fi exagerat si fericirea la fel. Asa ca, in loc sa scriu despre ea, simt nevoia sa cantaresc. Fericirea este parte din mine. Iese la iveala din cand in cand depinzand de starea si spiritul meu. 

Cand creativitatea loveste dur

Cand a fost ultima data cand te-ai gandit la ceva si nu te puteai concentra asupra a nimic altceva? Iti spun pentru ca mi se intampla si mie acum. Este o intreaga poveste in capul meu si incerc sa ii dau de cap pentru a o expune pe hartie in cea mai buna forma. 
Simt si stiu ca simt si imi place ca simt. Este foarte greu sa renunt la toate lucrurile pe care le simt in interior. Asa ca voi asterne pe hartie. 
Am visat la un baiat care ar putea veni si sa ma ia de mana si sa imi spuna "Hai sa mergem!". Si am pleca si ... 
Mi-am ascuns capul in maini si am realizat ca acopeream exact fericirea pe care o simteam in inima mea, in stomach si nu ar trebui sa fie asa. Eram fericita pentru o clipa cand il vedeam in visul meu. Asa ca mi-am lasat mainile jos si mi-am lasat fata sa respire. Ii arat lumii fata mea fericita. De fapt ce mi-a facut el mie este ca m-a readus inapoi la viata si sunt fericita din acest motiv. 
Ma intreb in mod constant daca el se gandeste la mine si imi doresc ca el sa faca asta. 
Asa ca sper ca fluturasii mei din stomac vor ajunge si in stomacul lui. Si continui sa zambesc la gandul ca el ma face sa zmabesc doar spunand cateva lucruri pe care le are de spus. Este normal. Este cum mi-am imaginat eu ca trebuie sa fie. O numesc dragoste si cred foarte puternic ca are acest efect asupra oamenilor: ii face mai buni tot timpul. Sunt sigura ca asta trebuie sa facem din ce in ce mai bine. Este o binecuvantare sa vad zambetul lui in mintea mea si chiar daca nu pot sa il vizualizez clar, simplul lui zambet ma face sa tremur de emotie. 
Nu cred ca ne-am intalnit, as raspunde eu invitatiei lui. Si iata unde visul ar deveni realitate. Este impresionant cum te poti simti si cum poti idealiza ceva atat de frumos precum dragostea si totusi sa nu cunosti niciodata acel barbat perfect. Scriem despre asta si visam cu ochii deschisi si totusi pare ca nu il gasim niciodata. Sau il gasim?