Saptamana asta am decis sa fac multe lucruri: sa pregatesc sarbatorile cu ceva chef de viata asa ca am zis sa depasesc un pic hotarele Bucurestiului si sa ma aventurez in cautat de locatii pentru filmare. Mi-a placut aventura si am gustat din plin fiecare norisor, pom, fir de iarba, soare sau ploaie. A fost un drum pe campuri, campii si printre verdeturile imprejmuitoare ale Bucurestiului. Mi-a placut faptul ca am provocat picioarele si masinuta sa strabata mult verde. Am investigat locuri frumoase. M-am intalnit cu cateva situatii de viata: un cal care se tavalea fericit in iarba, doua cupluri de berze ce pregateau noua generatie, o broasca testoasa care traversa linistita un drum comunal, rate salbatice jucause care fugeau din calea mea sau o rata care s-a ascuns de mine sub apa, pauni galagiosi, alte berze, alte rate si cateva animale domestice uitate la capat de sat. Si cum eram eu fascinata de linistea gastelor, ratelor si oilor aflate pe maidan la pascut, m-am impotmolit in noroi. Asta fix in plina campie. Am simtit adrenalina caci eram singura cu masinuta mea mica la capatul drumului si noroiul neprietenos nu se lasa sub impulsul rotii. Am cautat prin portbagaj dupa lopata pe care o uitasem acasa. Am gasit doar o bata de cricket pe care un bun prieten mi-o adusese cadou pentru un fan al sportului, dar acesta nu a putut sa o duca la bagaj si astfel a ramas pe meleaguri neaose. A aparut un domn dintr-o minoritate blamata in Romania. A fost foarte binevoitor. Curand au mai aparut inca trei si uite asa m-au ajutat sa ma scoata din noroi. Am reusit sa nu distrug masina si sa imi vad de drum mai departe. 
Locatia se afla la Calugareni. Un loc despre care am invatat la orele de istorie si care mi-ar fi placut sa fie cumva si pe waze-ul meu marcat drept drum cu probleme istorice: si turcii au luat bataie in valea aceea. Doar ca valea te atrage al naibii de puternic cu verdele ei. Nu am scos telefonul sa fac poze caci mi s-a facut un pic teama. I-am recompensat pe domnii cu ceva bani pentru efortul depus si nu imi pare rau, apoi am plecat mai departe. Au fost foarte draguti sau poate usor amuzati de domnisoara pierduta in camp cu masina ei nepregatita pentru coclauri si totusi purtatoare a unei bate de cricket in portbagaj. Poza e facuta peste drum caci m-am gandit sa nu ma aventurez din nou nici macar cu picioarele sa fac poze... erau oi deci undeva trebuia sa fie si un caine. Teama de caini, de etnii si ce mai inventam noi iti taie pofta de natura... Cred ca de aceea ajungem sa fim atat de rupti de realitate: temerile ne ajuta.
Si da, istoria ajuta sa nu te impotmolesti in noroaiele in care au mai fost si altii.
